Termenul gravură este folosit pentru a defini o tehnică precum şi rezultatul său. În ce priveşte rezultatul este folosit în egală măsură şi termenul de exemplar sau tiraj. Tehnica presupune săparea, incizarea, perforarea sau obturarea prin diverse procedee fizice ori chimice a unei suprafeţe de regulă plane (placă de gravură) în vederea imprimării şi multiplicării ulterioare a imaginii. De asemenea termenul mai este folosit şi referitor la incizarea diverselor obiecte în scopul decorări lor.
Procesul
Uneltele pentru tipar înalt sunt de regulă ace sau alte instrumente ascuţite, de metal cu ajutorul cărora se zgârie suprafaţa netedă a plăcii (din metal moale precum cupru ori zinc). Odată zgâriat desenul este acoperit cu un strat fin de cerneală tipografică. Cu ajutorul unei pânze apretate se elimină cerneala în surplus şi se acoperă cu o hârtie (de regulă umedă), iar apoi prin presare se transferă desenul de pe placă pe hârtie. Astfel procesul poate fi repetat teoretic fără a avea diferenţe între exemplare.
Placa, piatra în cazul litografiei, sita în cazul serigrafiei este suprafaţa supusă alterării fizice sau chimice ce permite prin aplicarea cernelei de gravură, reproducerea unui număr (tiraj) de exemplare identitce.
Chiuveta este urma lăsată de grosimea plăci pe hârtie. Ea este o adâncitură dreptunghiulară ce înconjoară suprafaţa imprimată.
Notarea tirajului se face pe fiecare exemplar în parte în ordinea în care au fost imprimate. Mai întâi se notează numărul exemplarului iar pe urma numărul total de exemplare imprimate. De asemenea pe fiecare exemplar se scrie titlul lucrării, tehnica (ex. litografie, sau xilogravură 2 plăci), anul şi semnătura artistului. În anumite cazuri în care gravura era imprimată la un atelier specializate de gravură apare şi semnătura gravorului sau imprimeurului alături de cea a artistului. Notările se fac în partea de jos sub chiuvetă, de la stânga la dreapta cu creionul
Istoria gravurii
Tehnici de gravură
No comments:
Post a Comment